Închide ochii. Întoarce-te în timp. Vreo 10 – 15 ani. Adu-ți aminte acel moment când profesorul de la materia ta preferată îți spunea că o să ajungi foarte departe. Retrăiește momentul când ai câștigat primul tău concurs. Cândva stăteai pe o bancă într-un parc și vorbeai cu cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă. I-ai spus că vei muta munții din loc. Erai sigur/ă pe tine. Te gândeai la tine cel de astăzi și te vedeai într-un anumit fel. Aveai o funcție respectată. Un job extraordinar care îți aducea mai mulți bani decât aveai nevoie. O familie fericită. Familie completă, cu copii cu tot. Și copiii erau fericiți, nu? Mami și tati le ofereau tot ce puteau visa. Trăiai într-o casă frumoasă și te urcai într-o mașină scumpă. Oamenii din jurul tău te respectau. Părinții se mândreau cu tine. Prietenii din copilărie îți spuneau că au știut dintotdeauna că vei ajunge atât de departe. Dar cel mai important: Ai visat că vei deveni “cineva”. Că vei lucra cu pasiune în domeniul de care te-ai îndrăgostit și totul să conteze pentru lumea din jur. Ți-ai dorit cu ardoare ca munca ta să ajungă esențială. Exact ca atunci când în liceu luai 10 dupa 10 și laude peste laude pentru toate reușitele tale. Erai sigur că se va întâmpla și că e doar o chestiune de timp până la a ajunge la ceea ce ai visat în adolescență.
Deschide ochii.
Trezește-te.
Și uita-te în oglindă.
N-a fost să fie, nu-i așa?
Nu ai mutat munții din loc. Munca ta contează doar la pontajul de la final de lună ca o justificare a salariului pe care-l primești pe card. Salariu care nu e în niciun caz nici măcar aproape de suma aia obscenă pe care ți-ai imaginat-o. De fapt, de obicei, ești pe sold negativ cam de fiecare dată cu trei zile înainte de ziua plății. Mașina e pe leasing sau e tot mașina aia primită cadou de la ai tăi de majorat. Apartamentul nu e casa aia din filme pe care ți-ai imaginat-o. E in Pantelimon și e pe credit. Familia poate nu e. Și dacă e, a venit cu niște cheltuieli cu care ții cam greu pasul momentan. Părinții sunt mândri oricum de tine, dar ai fi preferat să fie fără cuvântul “oricum” în fraza asta. Ai crezut că vei lucra în domeniul de care te-ai îndrăgostit, dar domeniul ăla fie te-a înșelat pe parcurs, fie l-ai înșelat tu pe el și l-ai dat la schimb pentru altul care te-a atras ca o fată care părea frumoasă la lumina difuză dintr-un club la patru dimineața. Pasiune? Ai uitat ce însemna. Parcă însemna ceva de genul să lucrezi cu atât de multă plăcere încât să nu simți că lucrezi. Mit, nu-i așa? De fapt, abia aștepți weekend-ul ca să dormi și să uiți. Din când în când îți mai aduci aminte de ceea ce ți-ai dorit să fii. Acesta e un moment când ți se întâmplă și știu că tocmai ți-am răsucit cuțitul într-o rană închisă. Nu-mi pare rău. Vreau să ți-o deschid.
Și aș vrea să continui să răsucești tu cuțitul acum. Să scoți de acolo tot ce e putred, vechi și plafonat. Da, e foarte posibil ca în adolescență să fi visat cai verzi pe pereți. Dar măcar visai ceva. Acum? Acum nu mai visezi nimic. Ești într-o rutină care te împiedică să gândești. Din când în când te simți nemulțumit de viața ta profesională. Apoi vine câte un idiot și-ți spune: “Lasă mă, că ești bine. Ai un job bun, ai salariu, ce-ți mai trebuie? De ce să te stresezi?” Și tu îl asculți și nu te mai stresezi.
Trezește-te.
Nu e nimic greșit în a-ți da seama că ai greșit. Ai pierdut timp într-o direcție inutilă? Cât timp? Trei ani? Cinci ani? Zece ani? Mai mult? Pun pariu că e totuși mai puțin decât o viață. Și atât timp cât e mai puțin decât o viață, viața ta ca să fiu mai explicită, întotdeauna va merita să schimbi macazul dacă asta îți dorești. Nu, nu este prea târziu pentru tine. Este fix momentul potrivit pentru a sta să te gândești încotro s-o iei. Te simți sufocat de rutina zilnică și ai senzația că nici măcar nu ai timpul necesar pentru a gândi ce îți dorești să faci de acum încolo?
Cine spune că un concediu e doar pentru o vacanță în care să-ți iei pauză mentală complet? Poate de fapt în pauză mentală ești de vreo zece ani de când ți-ai setat viața pe pilot automat. Ia-ți câteva zile libere. Sau mai multe. Du-te într-un loc frumos care să te inspire alături de oamenii care te vor susține. Gândește-te. La ce ai vrut să fii, ceea ce ești acum și ceea ce îți dorești să devii pe mai târziu. Visează din nou ca la 18 ani și nu te panica. Am zis-o metaforic ca la 18 ani. Din păcate sau din fericire, acum o vei face mai aproape de realitate. Dar te rog…Să nu fie aceeași realitate din care ți-e silă să te trezești în fiecare dimineață.
Nu e o problemă dacă nu ai devenit ceea ce ai visat în adolescență dacă acum ești fericit cu ceea ce ești. Dar e o problemă atunci când simți că nu ești nimic din ceea ce ți-ai dori acum. E ca și cum trăiești cu un cadavru în tine. Se descompune și te descompune, dar preferi să nu-l îngropi din teama de a nu rămâne gol financiar, gol social, gol profesional. Doar că…Începe să miroasă urât în sufletul tău. Și nu o să rămână gol cum crezi despre celelalte. Gol ar fi bine. Înseamnă că poți să-l umpli cu ceva nou.
E doar prima criză a carierei tale. Acceptă că se întâmplă. Gândește-te. Întoarce foaia. Începe din nou dacă e nevoie. Schimbă macazul dacă nu-ți mai găsești direcția. Oprește-te dacă nu mai poți continua pentru moment. Pornește-te când merită. Unde merită. Și fă-o să merite de data asta.
