Multă lume merge pe premisa că viața profesională și viața personală sunt două lucruri complet separate. Când ești la job îți faci treaba bine, dar când pleci de acolo spre casă lași totul pe birou și te deconectezi. Regula se aplică și invers. Angajatorul are pretenția ca problemele tale casnice să rămână între cei patru pereți ai casei tale și să nu le aduci niciodată la locul de muncă. Teoretic ar trebui să funcționeze bine o relație de cuplu în acest mod. Fiecare cu jobul lui și cu pasiunile sale profesionale. Iar acasă să se discute alte chestii care să nu deranjeze marea dragoste. Eu consider că e o mare tâmpenie treaba asta și pe deasupra, chiar cred că este imposibil de realizat. De ce?
Știi ce a trebuit să faci pentru actuala ta carieră? Lasă-mă să-ți readuc aminte:
Ai urmat 12 ani de școală. În care ai fost nevoit să înveți o grămadă de lucruri inutile. Dar și o mulțime de chestii interesante care într-un fel sau în altul te-au direcționat către actuala ta pasiune. Ți-ai pus sute de întrebări despre ceea ce ar trebui să urmezi în viață. Poate ai fost la toate concursurile posibile. Te-ai pregătit în paralel și pentru Politehnică și pentru A.S.E. și pentru Medicină. Gândurile ți-au consumat sute de ore din adolescența ta. Într-un final ai simțit încotro trebuie să îndrepți. Și ai luat examenul la facultatea unde îți doreai să fii.
Au urmat câțiva ani buni de cursuri (multe inutile din nou). Examene dificil de trecut. Nopți întregi de studii. Din nou întrebări dacă ai ales sau nu bine. Ore grele în care ai învățat și ai încercat să descoperi tot mai multe lucruri noi. Ai terminat facultatea cu încredere că vei face ceea ce ai visat în atâția ani în care te-ai străduit.
Poate ai avut primul job încă din timpul facultății. Sau imediat după absolvirea ei. Era un job nașpa și prost plătit. Dar te aducea mai aproape de visul tău. Ai pornit de jos. De la stadiul în care nu contai deloc pentru companie. Ai fost la multe interviuri unde ți se spunea pe un ton agresiv că tineri fără experiență ca tine se găsesc cu grămada. Dar ai strâns din dinți și te-ai dedicat să fii printre cei mai buni de acolo.
Ai început să avansezi. Părerea ta contează acum. Faci ceea ce îți place. Ești pasionat de munca ta și simți că poți schimba ceva în bine în industria unde lucrezi. Reușitele tale sunt respectate de toți cei din jurul tău. Șefii tăi, concurenții, colegii de muncă, prietenii și părinții tăi. Singura persoană care nu-ți apreciază realizările este…partenerul de viață.
Niciodată nu poți discuta cu el/ea despre ceea ce ai făcut la muncă. Indiferent că ai câștigat un premiu important, că ai fost promovat, că ți-ai schimbat actualul job sau că ai terminat un proiect la care ai lucrat enorm de mult, nimic nu contează. Tot ce îl/o interesează este să te întrebe dacă ți s-a mărit salariul sau de ce nu câștigi mai mult de atât. Nu îi poți cere o opinie, nu te poți plânge și nici nu te poți bucura de succesele tale acasă. Dacă îi reproșezi atitudinea indiferentă, imediat ți-o toarnă pe aia cu: “Altceva decât job nu mai știi. Nu mă mai iubești. Nu mă interesează ce faci acolo pentru că tu mie nu-mi dedici timp.”
Doar că nu e așa…Îi dedici timp și vrei să petreceți momente frumoase împreună. Însă măcar ocazional simți nevoia să îl/o simți lângă tine atât când treci prin etape mai dificile în carieră, dar și atunci când lucrurile merg foarte bine. Dar niciodată nu înțelege.
Sincer, nici eu nu înțeleg astfel de cupluri. Și știi de ce ți-am scris parcursul de mai sus? Ca să nu te mai simți vinovat/ă atunci când el sau ea nu apreciază nimic din ceea ce faci. De cât timp sunteți într-o relație? 1 an? 3 ani? 10 ani? Cu cariera ta ești deja într-o relație stabiliă de peste 20 de ani. De peste 20 de ani încerci să construiești ceva din viața ta profesională, ceva care să fie apreciat și în viața ta personală. Și nu, nu te îndemn să fii workaholic pentru că nu sunt de acord cu așa ceva. Doar te sfătuiesc să deschizi bine ochii și să vezi pe cine ai lângă tine.
Ai luptat foarte mult să devii ceea ce ești astăzi. El sau ea s-ar putea să fie genul de persoană care merge la job care să aibă doar bani de mâncare, chirie și eventual țigări. Mai mult nu contează. E foarte posibil ca dezinteresul partenerului tău să se bazeze și pe o (ușoară) invidie că nu poate să fie la nivelul tău. Sau pur și simplu, aveți viziuni complet diferite asupra vieții. Pentru tine contează mult ceea ce reprezinți ca și profesionist. Pentru el sau ea nu contează nici propria cariera și cu atât mai puțin cariera ta.
O relație în care astfel de principii nu sunt comune este complet defectuoasă. Cât timp crezi că va dura până când vei începe să-ți dezbați idealurile cu un prieten/o prietenă care să te asculte mai mult? Cât timp crezi că va dura până când o persoană de sex opus să se arate interesat/ă de ceea ce faci și să se bucure pentru tine? Cât timp va trece până când vei începe să compari și apoi să….
Nu, nu este normal ca partenerul tău de viață să-ți ignore viața profesională. Adică aproape jumătate din cele 24 de ore zilnice. Nu este normal să te simți vinovat că îl/o neglijezi doar pentru că ai îndrăznit să-i povestești problemele tale la muncă și ți-a sărit în cap că nu te interesează viața voastră privată. De aceea, sfatul meu sincer este ca dacă ai această problemă să o pui la punct cât mai curând. Explică-i cât de importantă este cariera ta pentru tine și roagă-l/roag-o să te asculte măcar ocazional. Bineînțeles oferă și tu același lucru și oferă-i ajutorul dacă își dorește să evolueze. Nu ignora aceste probleme și încearcă să le soluționezi. Dacă vrei cu adevărat ca relația această să continue într-un mod armonios.
