Dacă am bani să merg la Mall, e suficient

Prin iunie anul acesta, mă duceam la facultate pentru o consultație finală cu profesoara de licență. Așteptând autobuzul în Piața Romană, am fost martoră la o conversație foarte interesantă:

“- Știi care e problema cu România? 

- Care? 

- România este o țară feminină. Adică aici lumea nu luptă pentru succes, pentru reușite, pentru a strânge cât mai mulți bani. Oamenii sunt mulțumiți dacă au ce pune pe masă a doua zi. Contează mai mult familia, bucuriile sufletești. Toți zic că vor bani, dar nimeni nu se luptă să-i facă. 

- Și de unde ai auzit treaba asta? 

- Hofstede a spus-o. Am citit o carte a lui. Uite de exemplu, Anglia e țară masculină. Acolo lumea nu se mulțumește cu ceea ce are azi, ei văd totul pe termen lung. Muncesc de când sunt mici ca să aibă pe mai târziu. Guvernul se preocupă și de soarta celor nevoiași, dându-le ajutoare sociale și un acoperiș. “

Probabil credeți că această conversație era între doi profesori universitari. Sau poate credeți că era între doi oameni de afaceri. Sau măcar cel puțin, doi studenți. De fapt se petrecea între doi aurolaci. Cel care spunea că l-a citit pe Hofstede era știrb, mai mult decât tuciuriu, avea o pungă de aurolac în mână și îmbrăcat în niște zdrențe. Categoric, aparențele înșeală.

Mi s-a părut absolut extraordinară această conversație, mai ales că licența mea îl avea ca protagonist pe domnul Geert Hofstede. Și spre rușinea mea, până în anul II de facultate, nu auzisem de teoriile lui legate de dimensiunile culturale. Prin urmare, oricât de culți ne-am crede, există întotdeauna șansa ca un aurolac să te depășească:)))

Care e ideea cu masculin și feminin? Aurolacul chiar avea dreptate. Lumea vorbește permanent despre strategii de făcut bani, despre joburi bune și despre realizarea unui viitor spectaculos. Dar adevărul este că viitorul poate să mai aștepte. Foarte mulți oameni aleg un serviciu simplu, comod, fără prea multe responsabilități, dar și categoric fără șanse de avansare. Faptul de a avea de pus o pâine pe masă zilnic, de a ieși o dată pe săptămână la Mall și de a merge la mare o dată pe an este mai mult decât suficient. Dacă mai rămân bani și pentru o rată la apartament, deja poți să zici că trăiești în lux.

O altă teorie interesantă este dimensiunea “Power Distance”. Indicele ei măsoară, practic, gradul de subordonare al angajaților în fața unui superior. Pentru România, acest indice este de 90 din 100, ceea ce este foarte foarte mult. Reminiscențe comuniste? Poate. Teama de a lua inițiativă? Posibil și asta. Cert este că deși toți ne plângem părinților, prietenilor, colegilor de serviciu, că avem un șef mult prea autoritar, a nu avea un șef se dovedește a fi de 10 ori mai rău. Pentru majoritatea, a nu fi coordonat în cadrul unui loc de muncă, a nu avea trasat un sumar al sarcinilor pentru o zi sau a nu primi target-uri, este de-a dreptul o tragedie. Vrem libertate de acțiune, scriem în CV-uri că ne dorim șansa de a avea inițiativă, dar când prindem pe Dumnezeu de picior și avem această oportunitate ce se întâmplă? Înjurăm, blestemăm și criticăm conducerea, pentru că sunt niște incompetenți care nu se ocupă de noi.

Puteți asemăna această situație cu un examen la facultate la care profesorul vă spune că puteți scrie absolut orice din ceea ce ați făcut într-un semestru. Peste 80% din studenți vor fi mai mult decât panicați și revoltați de această lipsă de organizare. E greu de acceptat, dar drumul îți va fi mult mai ușor de parcurs, dacă înțelegi că un superior îți oferă siguranță, încredere și suport. Indiferent cât de rău ar fi, nimic nu este mai plăcut decât să auzi la completarea unui task: “Bravo, foarte bine, felicitări!” De asemenea, cu timpul vei învăța cât de important este să-ți atragă atenția cineva că ceea ce ai făcut nu este bine. Și mai ales să te ajute să corectezi.

Până atunci, gândește-te că poți asculta sfatul unui aurolac inteligent, de a pune mai mult accent pe latura ta competitivă pentru a ajunge să depășesti cât mai multe obstacole. Și pentru a fi sigur că participi la o competiție, prezența arbitrului este obligatorie. Măcar până câștigi. Poate atunci vei învăța să fii chiar tu arbitrul. 

 

Comments