Cum este să lucrezi pentru un șef prost?

Niciodată nu e la curent cu activitatea firmei sau a departamentului pe care îl conduce. Periodic se interesează de ce proiectele nu sunt finalizate sau de ce nu sunt bani în firmă. Nu de alta, dar ar mai merge într-o vacanță vara asta și parcă și-ar schimba și mașina. Consideră că sarcina lui principală este să se asigure că toți muncesc la ceva. Problema e că nu știe exact la ce anume ar trebui să se lucreze. Ține prelegeri infinite despre “să meargă lucrurile mai bine”. Dacă îndrăznești să întrebi care lucruri, s-ar putea să te trezești fără job.

boss screaming at small startled worker

Îi plac foarte mult bârfele interne. Cine cu cine s-a mai combinat. Cine pe cine nu suportă. Și mai ales, vrea să audă multe bârfe despre el. Dacă îi spui, s-ar putea să primești o bomboană pe card luna asta. Vine târziu la serviciu, dar întotdeauna se asigură că restul lumii a ajuns mai devreme cu cel puțin 15 minute. De plecat, va pleca mereu înainte de terminarea programului. Însă nu va avea la inimă decât pe cei care stau cel puțin două ore peste program. Și da, te va verifica pe pontaj de fiecare dată.

Nu obișnuiește să se gândească la dezvoltarea companiei. Nu se ocupă cu nicio strategie. Totul e în bătaia vântului. Activitățile de zi cu zi sunt:

- Criticatul. Trebuie să-ți arate în permanență ce nu ai făcut bine. Dar niciodată nu are legătură cu realitatea.

- Stabilirea deadline-urilor imposibile pentru echipa sa. Motivează că trebuie să vă dezvoltați, să fiți mai buni. Dar de fapt, adoră să-și vadă sclavii pe plantație

- Urmărirea oamenilor. Cât ai stat la baie. Cât ai stat în pauza de prânz. Cât ai stat la țigară. Cât ai vorbit azi cu colegii. Și bineînțeles, la finalul zilei urmează partea în care îți atrage atenția într-un mod cât se poate de jenant.

- Umilirea angajaților. Îi place foarte mult să jignească. Replica preferată: “Oameni ca tine am cu miile în teancurile de CV-uri. Dacă nu faci ce spun, ușa e acolo.”

- Demotivarea oamenilor. Niciodată nu știe să spună un lucru bun. Chiar dacă luna asta i-ați atins chiar și deadline-urile alea imposibile. Va găsi, cu siguranță ceva de criticat. Niciodată nu vei fi suficient de bun pentru el.

- Deturnarea oricărei inițiative bune. Ai venit cu o idee bună de implementare mai rapidă a unui plan? Stai liniștit, te va pune imediat la punct. De când ești tu mai deștept ca el ca să spui cum să se facă lucrurile?

- Lauda de sine. Mai departe, către șefii săi, va relata mereu că orice reușită îi aparține cu desăvârșire. El v-a motivat, el v-a incurajat și cu certitudine, toate ideile au fost ale sale. Voi ați fost doar vitele care au tras la jug.

- Scăderea constantă a profitului companiei. Pentru că nu știe exact ce se întâmplă în firmă, toate deciziile vor fi extraordinar de proaste. Este ocupat să vă urmărească pe voi, dar uită să se mai uite, din când în când pe conturile companiei.

- Subminarea oricărei autorități în fața clienților cu care lucrezi tu. Lucrezi în vânzări și ți-a dat voie să acorzi discounturi de maxim 10% pentru clienții importanți? Un client ți-a cerut 20% și l-ai refuzat? Șeful ți-a spus că ești un idiot, a sunat clientul personal, te-a făcut cu ou și cu oțet către acesta și apoi a oferit lejer un discount de 25%.

- Jignirea angajaților de față cu toată lumea. Vrea să te umilească? Nu o va face niciodată în privat. Întotdeauna trebuie să arate că te consideră un ratat de față cu toată lumea. Nimeni nu râde, stai liniștit. Toți știu că urmează, pe rând.

- Dorința de a-și construi un cult al personalității. Trebuie să-i arăți obediență totală. De fiecare dată când ieși din standardele lui, îți va atrage atenția că mănânci lună de lună pentru că el este generos și-ți aruncă banii ăia.

Categoric, există multe alte modalități prin care un șef prost își exercită prostia în companie. Acestea ar fi doar câteva. Sfatul meu? Te-ai gândit deja la el. Nu mai sta acolo! Fugi cât te țin picioarele. Pentru că în timp vei acumula o grămadă de frustrări. Și vei intra într-o depresie din care nu o să mai poți ieși prea ușor. Nu lăsa pe nimeni să te umilească și să te oprească din evoluția carierei tale. 

Ai întâlnit în drumul tău un șef prost? Spune-ne cum era și mai ales, cum ai scăpat de el:) 

Comments