Ce cred despre joburile neplătite

A fost o vreme când eram convinsă de faptul că un internship neplătit n-are cum să-ţi facă rău. Aveam siguranţa că experienţa acumulată acolo este mult mai importantă decât primirea unui salariu. Şi da, am oferit sfatul de a accepta o astfel de oportunitate datorită faptului că în şcoala românească nu ţi se oferă şansa de a face practică undeva.

Însă am greşit şi-mi pare rău acum că am spus porcăriile astea. Ştiţi de ce?

Să zicem că ai 10 lei în buzunar şi eşti prin IKEA cu un prieten care vrea să-şi cumpere ceva. În timpul căutărilor lui găseşti o cană drăguţă care costă 5 lei. Te uiţi la ea, îţi imaginezi cum ar fi să bei o cafea aburindă dimineaţă şi să-ţi postezi o poză pe Facebook în postura asta. O analizezi încă o dată, apoi te gândeşti că ai 10 lei. Şi brusc îţi trece un gând prin minte: “Nu mai bine îmi iau eu trei hotdogi şi două sucuri? De ce să dau 5 lei pe cana asta când de fapt mai am acasă atâtea?” Tragi această concluzie şi pleci.

So…de ce nu ai luat cana? Ţi-a plăcut, ţi se părea drăguţă, dar când a venit vorba de bani te-ai gândit că poţi face altceva cu ei. Pe scurt: Nu i-ai dat valoare. Cana nu avea nici măcar valoarea de 5 lei pentru tine.

Fix aceeaşi problemă este cu orice fel de internship, practică, job neplătit, parteneriat neplătit. Angajatorul îţi aruncă plasa experienţei făcându-te să te simţi vinovat:

“Nu trebuie să te gândeşti la bani la vârsta ta, gândeşte-te la experienţa profesională pe care ţi-o oferim. Este nepreţuită.”

Ţi-a spălat creierul cu treaba asta. Ai convingerea că el îţi oferă piciorul lui Dumnezeu, iar tu eşti fix dracu’ necurat dacă nu accepţi. Însă realitatea e cu totul alta: Angajatorul vrea un sclav, nu-i pasă absolut deloc de viitorul tău profesional, te va învăţa doar cât să-l poţi servi cât mai bine, iar tu de fapt nu te alegi cu mare lucru.

Realitatea e simplă. În viaţă sunt prea puţine lucruri care nu costă bani, iar acelea sunt mereu de natură foarte personală. În rest, orice nu costă bani e rebut şi poate fi înlocuit oricând. Practic, gândeşte-te că angajatorul nu dă nici măcar doi bani pentru munca ta. Nu valorezi nimic pentru el, iar dacă pleci sau vii în firma lui e fix ca şi cum pierde o cana din stocul infinit IKEA.

Ştiu că ţi se pare dur şi ştiu că ai creierul spălat de ce se întâmplă acum în societate. Însă ţine minte:

Tu îţi vei da silinţa la acel job. Chiar dacă ei te vor pune doar să faci cafele şi xeroxuri. Iar dacă au cu adevărat nevoie de tine, vor plăti pentru asta. Dacă nu vor să plătească, înseamnă că nu le pasă. Şi tu vrei să le pese, nu-i aşa? 

dreamstime_s_32618297

Comments